Cel mai nordic aeroport din lume are o pistă care se topește

Cel mai nordic aeroport din lume are o pistă care se topește

Întinderile înghețate ale Arcticii devin din ce în ce mai mult una dintre cele mai căutate destinații de călătorie din lume. Interesul președintelui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda, precum și interesul crescând al Rusiei și Chinei de a dezvolta rute maritime de-a lungul coastei de nord a Siberiei, pun aceste regiuni îndepărtate în centrul atenției.

Un val în aventură

Dar noua popularitate a Arcticii nu se referă doar la probleme geopolitice. Destinațiile de-a lungul Cercului Arctic, din Alaska până în Laponia, înregistrează un număr record de vizitatori, deoarece călătorii aventuroși caută fiorul de a explora cele mai extreme limite ale planetei noastre.

Un startup suedez numit OceanSky Cruises plănuiește chiar și excursii de lux cu dirijabile către Polul Nord geografic, deși încă nu a fost stabilită o dată oficială de lansare.

Svalbard: cel mai nordic aeroport din lume

În timp ce vârful planetei noastre poate rămâne mult timp la îndemâna călătorului obișnuit, există companii aeriene care se apropie surprinzător. Aeroportul Svalbard, din arhipelagul norvegian Svalbard, este cel mai nordic aeroport din lume cu zboruri comerciale regulate. Două companii aeriene, SAS și Norwegian, zboară pe tot parcursul anului între aeroportul din Longyearbyen, principala localitate de pe insule, și Norvegia continentală, la mai mult de 500 de mile (800 de kilometri) spre sud.

De asemenea, aeroportul primește în mod regulat zboruri charter și avioane private, atât de fascinantă este locația sa geografică unică.

O legătură importantă într-o regiune fragilă

Arctica este una dintre cele mai fragile regiuni din lume din punct de vedere ecologic, iar echipa de la aeroportul Svalbard a avut deja prima sa apreciere a efectelor schimbărilor climatice. Când pista de 2.300 de metri lungime a fost construită la începutul anilor 1970, nimeni nu se aștepta ca stratul de permafrost pe care a fost construită să înceapă să se topească. Cu toate acestea, exact asta se întâmplă acum.

Permafrostul este definit ca un sol care rămâne înghețat timp de cel puțin doi ani. Încălzirea și topirea permafrostului devin o problemă semnificativă pentru Svalbard, instabilitatea și tasarea rezultată afectând clădirile și infrastructura, precum și creșterea riscului de alunecări de teren și avalanșe.

"În timpul lunilor de vară, trebuie să verificăm cu atenție pista în fiecare zi, deoarece solul s-ar putea prăbuși în orice moment. Aceasta este o provocare la care ne așteptăm doar să se înrăutățească în timp", a declarat Ragnhild Kommisrud, managerul aeroportului, într-un apel telefonic cu CNN.

Dependența de cărbune

Este dificil de exagerat cât de importantă este această pista de aterizare pentru cei aproximativ 2.500 de locuitori din Svalbard. Dacă aeroportul s-ar închide, majoritatea proviziilor lor esențiale ar trebui să fie livrate cu o navă, ceea ce ar putea însemna o călătorie de până la două zile în fiecare direcție. „Avem întotdeauna personal și materiale suplimentare aici, la aeroport, pentru că dacă ceva se strica, trebuie să putem repara singuri, fără ajutor extern”, explică Kommisrud.

Generarea de energie electrică a fost de multă vreme o problemă sensibilă în Svalbard. Comunitatea locală este interesată de prevenirea încălzirii globale și de conservarea naturii neatinsă a arhipelagului. Cu toate acestea, până de curând, o mare parte a economiei locale se baza aproape în întregime pe cărbune.

În ciuda distanței sale, Svalbard este dotat cu zăcăminte bogate de cărbune adiacente fiordurilor adânci, fără gheață, ceea ce face regiunea potrivită pentru minerit. Conform Tratatului de la Svalbard din 1920, semnat de țări precum Statele Unite, Japonia și multe țări ale UE, Norvegia deține suveranitatea asupra insulelor, dar și alte părți ale tratatului au dreptul de a dezvolta activități economice acolo.

În ultimul deceniu, minele operate de Norvegia și-au încetat treptat producția. Sveagruva, una dintre cele mai mari și mai productive mine din Svalbard, s-a închis în 2020, iar zona a fost renaturalizată. O centrală electrică pe cărbune condusă de Rusia din Barentsburg, a doua localitate ca mărime a insulei, rămâne deschisă, dar se așteaptă să reducă producția, potrivit rapoartelor.

O trecere la energie regenerabilă

Cu cărbunele a dispărut în mare măsură, Svalbard a transformat turismul în principala sa activitate economică. "Svalbard a fost o destinație extrem de turistică destinată celor mai aventuroși călători. Este încă relativ specială, dar devenim din ce în ce mai mainstream", spune Ronny Brunvoll, CEO Visit Svalbard, o asociație care reprezintă peste 70 de companii private legate de turism.

Vara a fost în mod tradițional sezonul de vârf, mai multe companii de vase de croazieră oferind expediții în regiune. Cu toate acestea, acest sezon este prelungit, deoarece mai mulți oameni vizitează Svalbard iarna pentru a se bucura de aurora boreală, precum și la începutul primăverii, când zilele se prelungesc, dar activitățile în aer liber, cum ar fi sania cu câini și motocicletele cu zăpadă sunt încă posibile.

Cu toate acestea, Touring Svalbard vine cu câteva avertismente importante. Brunvoll avertizează despre realitățile de pe teren și de ce vizitatorii nu ar trebui să părăsească orașul fără ghid. "Există o șansă foarte reală de a întâlni un urs polar. De asemenea, vremea se poate schimba foarte brusc. Poate fi brutal. Și dacă se întâmplă ceva, nu te aștepta să ai un semnal mobil în majoritatea locurilor. Trebuie să fii pregătit și să știi ce faci."

Pericolele turismului de masă sunt încă pe buzele tuturor. Numărul de locuri de cazare din Svalbard a fost limitat la 500 de camere și este de așteptat să rămână așa în viitorul apropiat. Turismul poate fi noul „cărbune” al Svalbardului, dar atât industria turistică, cât și autoritățile par să fie conștiente de responsabilitatea lor de a proteja sălbăticia neatinsă care face din aceste insule un loc fascinant.