Corespondența secretă dintre Bachmann și Böll a fost dezvăluită!

Corespondența secretă dintre Bachmann și Böll a fost dezvăluită!

Publicarea corespondenței dintre Ingeborg Bachmann și Heinrich Böll a provocat încă o dată entuziasm în peisajul literar. Volumul, editat de Renate Langer, pune în lumină prietenia și dialogul deosebit dintre cei doi autori importanți, care s-au întâlnit în mai 1952 în timpul unei întâlniri a Grupului 47 la Niendorf, la Marea Baltică. În prefața sa, Hans Höller descrie corespondența ca pe o modalitate de a evita conflictele personale, care a fost esențială pentru ambii scriitori pentru a-și păstra respectul de sine și a stăpâni provocările lumii literare. Ambii autori, prinși în propriile lor griji, discută întrebarea „Ce facem cu viața noastră?” în cele 122 de corespondență ale lor - 58 de scrisori de la Bachmann și 64 de la Böll.

Prima scrisoare a lui Bachmann către Böll, scrisă în decembrie 1952, este un răspuns la o scrisoare pierdută de la Böll. În această corespondență devine limpede nu doar aprecierea reciprocă, ci și nesiguranța existențială pe care o simțeau ambii scriitori. Böll, care era cu nouă ani mai mare, s-a luptat cu problemele familiale și financiare, în timp ce Bachmann s-a străduit să obțină independență în ciuda talentelor ei. Fără să pătrundă în revelații private sau dezbateri poetice, corespondența luminează totuși teme profunde care au modelat viața și opera ambilor autori.

O prietenie literară documentată

Deși prietenia dintre Bachmann și Böll este mai puțin cunoscută decât relațiile lor cu alți mari ai literaturii, scrisorile lor surprind o parte valoroasă a dezvoltării lor literare. În biografiile ambilor autori, celălalt este de obicei menționat doar în trecere, astfel încât această corespondență este considerată o sursă rară și utilă de cercetare și înțelegere. Publicarea corespondenței oferă, de asemenea, o perspectivă asupra gândurilor personale ale celor doi scriitori, departe de relațiile lor mai cunoscute și de prieteniile cu alții, precum Max Frisch, Paul Celan și Hans Magnus Enzensberger.

Ultima scrisoare a lui Böll inclusă în volum, o invitație la o conferință din iulie 1972, marchează o întorsătură importantă în corespondență. Aproape un an mai târziu, pe 17 octombrie 1973, Böll a primit vestea morții lui Bachmann. Durerea și tandrețea pe care Böll le exprimă în necrologul său pentru „Der Spiegel” fac, de asemenea, parte din noul volum și ilustrează legătura profundă dintre aceste două figuri extraordinare din literatura de limbă germană. Acest necrolog face legătura între prietenie și pierdere și completează documentarea unei relații literare unice.

Pe lângă scrisorile lui Bachmann și Böll, în lumea literară se face referire și la alte lucrări importante. Textul recent publicat „Un loc pentru coincidențe” de Bachmann, descris ca fiind unul dintre cele mai îndrăznețe și experimentale ale ei, și publicația despre moștenirea Dada a lui Hugo Ball arată diversitatea discursului literar în limba germană și relevanța continuă a operei lui Bachmann și Böll în acest context.

Editarea și publicarea acestor scrisori subliniază nu numai prietenia dintre Bachmann și Böll, ci și complexitatea provocărilor lor artistice și existențiale, care i-au legat în cele din urmă pe cei doi.